Robert Fisk | Sunday 1 December 2013, The Independent : Aproape la un secol de la Genocidul Armean, acești oameni sunt încă masacraţi în Siria

Biserica Surp Kevork-Aleppo

Și acum, deși aproape că nu se menţionează nimic în mass-media, lăcaşurile lor sfinte sunt,

de asemenea, profanate.

Acum aproape 30 de ani, în timpul unor săpături am descoperit oasele si craniile victimelor genocidului armean într-o coastă de deal deasupra râului Khabur din Siria. Erau tineri – cu dantura nealterată – și aceştia erau doar câţiva din cei 1 milion și jumătate de creștini armeni masacraţi în primul Genocid  al secolului XX, eveniment intenţionat si planificat de distrugere în masă a unui popor, de către turcii otomani în 1915.

A fost dificil să găsim aceste oase, deoarece cursul râului Khabur – la nord de orașul sirian Deir ez-Zor – s-a schimbat. Atât de multe au fost cadavrele îngrămădite în curgerea sa, încât apele s-au strămutat spre est. Şi întregul râu şi-a schimbat cursul. Dar prietenii armeni, care mă însoţeau au luat rămășițele și le-a dus în cripta din unei mari Biserici Armeneşti de la Deir ez-Zor, care este dedicată memoriei acelor armeni care au fost uciși –  o rușine pentru statul “modern” turc, care încă neagă acest Genocid  – acea ucidere sistematică în masă.

Și acum, trecute aproape sub tăcere în mass-media, aceste câmpuri îngrozitoare ale morţii au devenit câmpurile morţii unui nou război. Peste oasele armenilor morţi, este în curs de desfăşurare conflictul sirianat. Și descendenții supraviețuitorilor armeni creștini care şi-au găsit refugiu în vechile terenuri sirieni au fost forțați să fugă din nou – în Liban, în Europa, în America. Chiar şi biserica în care şi-a găsit într-un final loc de odihnă oasele armenilor uciși, a fost distrusă în noul război, deși nu se cunosc vinovații.

Ieri, l-am sunat pe Episcopul Armash Nalbandian din Damasc, care mi-a spus că în timp ce biserica de la Deir ez-Zor a fost într-adevăr distrusă, altarul a rămas intact. Biserica în sine, a spus el, era mai puțin importantă  decât memoria genocidului armean – și această memorie ar putea fi distrusă. Şi are dreptate. Dar Biserica – o clădire care nu era neapărat frumoasă, trebuie să spun – reprezintă, cu toate acestea, o mărturie, un memorial al victimelor Genocidului  armean la fel de sacră ca memorialul YAD VASHEM al victimelor Holocaustului evreiesc din Israel. Și, deși statul israelian, cu o rușine la fel ca cea a turcilor, susține că genocidul armean nu a fost un genocid, israelienii folosesc cuvântul Shoah – Holocaust – pentru masacrele armenilor.

În Aleppo, a fost vandalizată o biserica armeană de Armata Siriană Liberă, rebelii “buni” luptă contra regimul lui Bashar al-Assad, finanțați și alimentați cu arme de către americani, precum și arabii sunniți din Golf. Dar în Raqqa, singura capitală regională acaparată în totalitate de către opoziție în Siria, luptătorii Salafist au distrus Biserica Armeană Catolică a Martirilor și au dat foc la mobilier. Și – Dumnezeu să ţină departe acest gând- mai multe sute de luptători turci, descendenți ai acelorași turci care au încercat să distrugă rasa armeană din 1915, s-au alăturat acum luptătorilor afiliaţi Al-Qaida, care au atacat biserica armeană. Crucea de pe turnul cu ceas a fost distrusă, fiind înlocuită de steagul statului islamic Irak și Levant.

Şi nici asta nu este tot. Pe 11 noiembrie, atunci când lumea îi comemora pe cei morți din Marele Război, care nu a dat armenilor statul pe care l-au meritat, un proiectil de mortiere a lovit Școala Națională Armeană a Sfinţilor Traducători din Damasc, iar alte două proiectile au căzut pe autobuzele școlare. Hovhannes Atokanian și Vanessa Bedros, ambii elevi armeni, au murit. O zi mai târziu, un autobuz cu armeni care călătoreau de la Beirut la Aleppo a fost jefuit sub amenințarea armei. Două zile mai târziu, Kevork Bogasian a fost ucis de un proiectil de mortier în Aleppo. Numărul morților armeni în Siria a ajuns la 65, dar cred că am putea spune că sunt în total 1.500.065 de morţi. Mai mult de o sută de armeni au fost răpiți. Armenii, desigur, ca și mulți alți creștini din Siria, nu au sprijini revoluția împotriva regimului Assad – deși aceştia ar putea fi cu greu numiţi susținători ai lui Assad.

Peste un an, ei vor comemora 100 de ani de la Genocid . Am întâlnit mulți supraviețuitori, care nu mai sunt în viaţă acum. Dar statul turc, care sprijină în prezent revoluția în Siria, îşi va sărbători victoria de la Gallipoli în același an, o luptă eroică în care Mustafa Kemal Ataturk şi-a salvat țara de ocupația aliaţilor. Şi armeni au luptat în această bătălie, în uniforma armatei turceşti, şi pun pariu că memoria acestora nu va fi comemorată în anul 2015 de către statul turc, care le-a distrus atât de repede  familiile.

Robert Fisk  |  Sunday 1 December 2013, The Independent